Va astept duminica la Brasov Heroes

0
66

Așa cum bine știți, Brasov Heroes reprezintă un eveniment de atragere de fonduri pentru diverse cauze din comunitatea locală, realizat în cadrul unei curse cu obstacole. Este o inițiativă lăudabilă, care susține cauze pe care fiecare erou le poate susține printr-o donație sau alergând. Anul trecut eram un erou voluntar, anul acesta alerg în cursa de 4 km, alături de alţi 13 colegi şi prieteni de la muncă.

M-am hotărât să scriu aceste rânduri pentru că am vrut să împărtășesc cu voi și o parte din experiența din „spatele evenimentului”, în speranţa că reuşesc să vă motivez şi să participaţi. Am să încep prin a vă spune fapul că organizarea de evenimente înseamnă înainte de toate: OAMENI. Am cunoscut o echipă frumoasă, care își oferă timpul, energia și abilitățile unei fundații: „Fundația Comunitară Brașov”.

Organizarea unui eveniment înseamnă nopți nedormite, răbdare și relaționare interumană. Este o provocare dar și o recompensă care nu va putea fi egalată de nici o alta experință din viața mea. Din experiența de anul trecut, mi-am luat energia din iubirea pentru viaţă și pentru oameni. Paradoxal, deși avem atâtea căi de comunicare (facebook, sms, e-mail etc), oamenii nu mai comunică cu adevărat între ei.

La Brasov Heroes m-a bucurat faptul că oamenii uită pentru un moment de telefoane și tehnologie…oamenii împărtășesc emoții, bucurii, trec finish-ul ținându-se de mână și se îmbrățișează. Dragi organizatori…vă mulțumesc pentru experiență și pentru ocazia de a fi erou.

Ne vedem în zona lacului Noua, în data de 11.06.2017, locul unde avem şansa de a schimba ceva în bine. „Viața este despre a da, fără a aștepta ceva în schimb!”

Mai multe detalii despre cauze, curse, donatii gasiti aici pe site-ul oficial al evenimentului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ